POVESTEA PĂMÂNTULUI

A fost odată într-o zi când Pământul s-a făcut mare și frumos și și-a despărțit uscatul de ape. Era cu multe sute de milioane de ani în urmă. Soarele îmbrățișa cu multă căldură Pământul, iar sub razele lui, împreună cu substanțele hrănitoare din sol și cu apa, au apărut primele forme de viață.

Viața a apărut foarte încet, căci timpul la scară cosmică este foarte generos. La sfârșitul perioadei numite Precambrian (care a durat de la formarea Pământului, acum aproximativ 5.400 de milioane de ani, până la începutul Cambrianului, acum 542 de milioane de ani) au început să apară primele forme vegetale.

Precambrianul cuprinde 87% din timpul geologic. Numele lui vine de la faptul că precede era Cambrian, Cambria fiind numele latin dat Țării Galilor, unde au fost studiate prima dată roci de această vârstă de către Adam Sedwick, în 1830.

Cambrianul este prima perioadă în care se găsesc resturi fosilizate ale unor organisme multicelulare mai complexe decât bureții. În această perioadă, au apărut aproximativ 50 de grupe majore și diferite de organisme, inclusiv forme incipiente (un fel de modele pentru animalele de astăzi). Acest fenomen este numit explozia cambriană.

Pe Pământ, solul, apa și Soarele au creat condiții ca lumea verde să se nască, plantele învățând să își producă energia cu ajutorul luminii și a nutrienților din sol prin FOTOSINTEZĂ.

Algele albastre au fost pionierii vieții, reușind să trăiască chiar și pe soluri neprimitoare cum ar fi lava recent solidificată și relativ răcită. Au urmat apoi lichenii și ferigile. Uneori ferigile formau adevărate păduri cu înălțimi comparabile cu blocurile de zece etaje.

alge albastre

Organismele au evoluat de la unicelulare la pluricelulare (alge, ciuperci, mușchi), apoi au apărut lichenii (briofite), ferigile (pteridofite) și apoi plantele superioare cu flori și semințe, fără fruct (gimnosperme) sau cu flori și semințele prinse într-un fruct (angiosperme).

 

POVESTEA PLANTELOR

În povestea noastră vom vorbi mai mult despre plantele superioare. Și mai ales de modul în care semințele acestora, întâlnind solul hrănitor, fac să crescă plante asemănătoare celor din care provin, reluând un nou ciclu de viață.

Angiospermele sunt plantele superioare cele mai evoluate. Prin complexitatea lor, și-au creat organe vegetative sau de nutriție și organe de reproducere, ca rezultat al unui proces îndelungat de dezvoltare în condițiile mediului de viață terestră. Angiospermele au ca organe vegetative rădăcina, tulpina și frunzele, care asigură nutriția plantei.

Rădăcina fixează planta în pământ, de unde absoarbe apa cu substanțe hrănitoare sau seva brută, ce se ridică prin vasele lemnoase ale tulpinii până la țesuturile frunzelor.

În frunze au loc reacții chimice complexe în procesul fotosintezei; din ele rezultă substanțe organice, care prin seva elaborată se răspândesc și hrănesc întreaga plantă.

fotosinteza

Organele de reproducere sunt florile.

În acest fel, viața unei plante superioare se desfășoară într-un ciclu biologic care începe cu germinația seminței și se termină cu formarea de semințe noi, începutul vieții plantelor viitoare.

Sămânța la plantele superioare provine din transformarea ovulului după ce a avut loc fecundarea. Ea poate fi închisă în fruct, la angiosperme, și neînchisă în fruct, la gimnosperme.

Plantele care produc sămânță în ciclul lor de dezvoltare poartă numele de spermatofite.

Forma și mărimea seminței variază de la o plantă la alta și constituie uneori caracter de specie.

De exemplu:

  • La muștar sămânța este aproape sferică și are un diametru de aproximativ 1 mm.
  • La in este ceva mai mare și are forma alungită, turtită.
  • La fasole și la ricin sămânța este reniformă (în formă de rinichi).
  • La mazăre semințele sunt aproape sferice și au un diametru de aproximativ 0,5 cm.

Dacă forma seminței este un caracter de specie, mărimea acesteia depinde atât de factorii de mediu din anul în care s-a format sămânța, cât și de lucrările agricole aplicate pentru obținerea ei. Mai depinde și de numărul semințelor pe care le conține fructul.

seminte

De exemplu:

  • La orhidee semințele se află în număr mare în fruct, iar dimensiunea lor este extrem de mică. De aceea orhideele se mai numesc și microsperme (micros = mic, sperma = sămânță).
  • În schimb, la unii palmieri, cum este cel de cocos, sămânța poate ajunge până la 8 kg.
  • La alte plante, cum sunt gramineele (cerealele) în fruct se află o singură sămânță (monosperme).

Povestea seminței îndrăgostite de pământ

Așa cum am spus, după polenizare și fecundare se dezvoltă fructele cu semințele. Ajunse în pământ, semințele germinează. Când sămânța întâlnește pământul o adevărată poveste de dragoste începe.

Sămânța se deshidratează și poate rezista mai mulți ani încetinindu-și procesele biologice. În stare latentă semințele pot suporta, în condiții de uscăciune, condiții grele de viață.

Germinația are loc sub acțiunea unor factori interni (maturitatea seminței, puterea de germinare, materiile de rezervă din semințe, starea de sănătate, integritatea și puritatea seminței) sau externi (apa, aerul, temperatura). Solul și lumina nu sunt indispensabile deoarece există semințe care pot germina în lipsa lor. Solul însă are un rol indirect, prin substanțele stimulatoare ale geminației și prin protecția seminței.

Totalitatea proceselor calitative și cantitative care determină trecerea de la viața latentă a seminței la viața activă și care are ca rezultat dezvoltarea unei plante noi, constituie germinația.

Factorii interni care determină germinația:

  • Maturitatea seminței. Embrionul trebuie să fie complet dezvoltat, iar unele semințe au nevoie de un timp mai indelungat pentru a atinge dezvoltarea completă a embrionului. Fără dezvoltarea deplină a acestuia nu avem germinație.
  • Puterea germinativă. Nu se păstrează un timp nelimitat. Semințele cu endosperm făinos își păstrează puterea de germinare mai mult timp decât cele cu endosper oleaginos. Puterea germinativă se determină în laborator prin punerea la germinat în nisip umectat a mai multor loturi de câte 100 de semințe. Prin calcularea mediei aritmetice a semințelor germinate obținem puterea germinativă a semințelor respective. O bună putere de germinare la cereal, spre exemplu, este de 99-100%.
  • Materiile de rezervă din sămânță. Până la dezvoltarea noii plante, embrionul duce o viață heterotrofă, adică se hrănește cu substanțele acumulate în sămânță. Existența embrionului depinde de cantitatea substanțelor nutritive care îi stau la dispoziție.

germinatie1

Dintre factorii externi amintim:

  • Apa. Are un rol mecanic de îmbibare a seminței, mărind volumul acesteia și determinând tegumentul seminal să crape și să facă loc embrionului. Are însă și un rol fiziologic de activare a enzimelor care, acționând asupra substanțelor de rezervă, le desface în fragmente mai mici, făcându-le accesibile nutriției plantulei în dezvoltare. Astfel un anumit grad de umiditate în sol este indispensabil germinării semințelor.
  • Aerul. Este necesar datorită oxigenului pe care îl conține, deoarece, în fenomenul de germinație sunt activate procesele oxidative, deci și respirația.
  • Temperatura. Este de asemenea importantă, semințele diferitelor plante având nevoie de diferite temperaturi, în funcție de locul de origine. Temperatura prezintă un prag minim la care începe germinația, un prag optim la care germinația are loc cel mai intens și un prag maxim peste care germinația nu mai are loc.

În ce privește morfologia germinației, după îmbibarea cu apă a seminței și crăparea tegumentului, primul organ care iese afară din sămânță este radicula, care urmând gravitația (geotropism pozitiv) se afundă în sol. După radiculă începe dezvoltarea tulpiniței, care se va îndrepta în sus (geotropism negativ) ieșind la suprafața solului.

 

DE LA PĂMÂNT LA CER

De fapt vom porni invers. Am văzut cum factorii interni și externi influențează germinarea și creșterea plantelor.

Am numit lumina ca fiind un factor important, dar nu indispensabil. Lumina însă provine de la soare, iar aceasta transportă cu ea circa 2 calorii pe centimetrul pătrat. Bine, solul valorifica 0,5 calorii, cam un sfert. Dar numai Soarele influnețează germinația?

Vom porni acum într-o călătorie poate puțin primejdioasă în lumea astrologiei și a influențelor pe care alți aștri sau constelații le pot produce asupra noastră, asupra plantelor sau asupra vieții în general.

Timp de mii de ani omul a trăit în armonie cu natura, cu ritmurile multiple ale naturii. În tot acest timp, omul a căutat să înțeleagă natura schimbărilor din jurul lui și modul cum acestea îi influențează viața și cum aceste schimbări influențează viața animalelor și a plantelor.

Dar omul nu a urmărit doar natura schimbătoare a lucrurilor, ci și momentul în care se produceau aceste schimbări. Momentul zilei, al lunii, al anului, poziția Soarelui, a Lunii, a stelelor.

Numeroase construcții străvechi arată importanța deosebită pe care strămoșii o atribuiau calculelor astrologice. Această căutare nu a fost una simplistă, ci una care, în urma observațiilor, a arătat influența specifică a diferitelor constelații sau conjuncturi cosmice.

Calendarele, stabilite după cursul Soarelui sau al Lunii, foloseau la prezicerea unor evenimente sau forțe care se manifestau la anumite momente cosmice asupra naturii, omului sau animalelor, iar aceste momente reveneau periodic.

Dintre toate schimbările cauzate de astre, cele datorate Lunii au fost cel mai atent studiate, deoarece acestea influențau întreaga viață, determinând rezultatele vânătorii, a recoltelor, a păstrarii acestora sau a vindecari de unele maladii.

luna

În Originea Speciilor, marele naturalist Charles Darwin menționează:

”Omul este supus, la fel ca mamiferele, păsările, și chiar insectele, legilor misrterioase ale ciclurilor lunare care influențează procesele naturale cum ar fi nașterile, creșterea plantelor și coacerea fructelor, durata diferitelor maladii.”

Simțurile ascuțite, atenția trează, spiritul deschis, observarea precisă a naturii, a lumii animalelor și a plantelor, au făcut din strămoșii noștri adevărați ”maeștri ai momentelor favorabile”.

Ei au descoperit:

  • că numeroase fenomene ale naturii sunt în relație cu ciclurile lunare: mareea, nașterile, perioade meteorologice, ciclul menstrual.
  • că multe animale au un comportament dependent de poziția Lunii, de exemplu păsările își străng crenguțele pentru cuiburi în momente precise, pentru ca acestea sa se usuce cât mai repede după ploaie.
  • că efectul și reușita nenumăratelor activități cotidiene sau mai puțin obișnuite sunt supuse unor ritmuri naturale determinate: taierea arborilor, gătitul, odihna, tăierea părului, grădinăritul.
  • că operațiile și administrarea medicamentelor în anumite zile au succes, în timp ce în alte zile sunt fără un efect notabil sau chiar au efect nedorit, independent de doză, calitate sau competența medicului.
  • că plantele sunt supuse de la o zi la alta unor energii diferite, pe care e nevoie să le cunoaștem pentru a plantă, cultiva sau recolta cu succes.
  • că plantele medicinale culese la un anumit moment au o eficacitate mai mare decât altele.

Cu alte cuvinte, observațiile au condus la concluzia că unele acțiuni pot fi mai ușor încununate de succes dacă sunt realizate în momente favorabile din punct de vedere cosmic.

Această învățătură a strămoșilor a fost predată din timpuri străvechi celor tineri. copiilor. Așa că cei mari au fost nevoiți să apeleze la descrieri simple pentru a se face înțeleși. Un orologiu special trebuia inventat.

Soarele, Luna și stelele s-au transformat în acele indicatoare ale acestui orologiu, din rațiuni extrem de simple: natura ritmului este repetiția.

De exemplu, dacă observăm că timpul cel mai favorabil pentru semănarea unei plante este de două-trei zile în fiecare lună, atunci când Luna traversează același câmp de stele, atunci vom vedea că asocierea se poate face repede între imaginea acestei constelații și influența sa și îi vom atribui un nume sugestiv.

Strămoșii noștri au identificat doisprezece tipuri de impulsuri diferite. Câmpul de stele traversat de Soare (pe parcursul unui an) sau a Lunii (pe parcursul unei luni) se numește ecliptică.

Multe din calendarele vechi ale omenirii s-au bazat pe mișcarea Lunii, deoarece forțele indicate de poziția sa în zodiac sunt mult mai importante pentru viața omului decât cele ale Soarelui.

Numeroase sărbători actuale țin cont de poziția Lunii. Astfel, Paștele este sărbătorit, începând cu secolul al doilea, în prima duminică de după prima lună plină a primăverii.

Principala cauză a pierderii acestei cunoașteri ancestrale a constituit-o faptul că tehnica și medicina modernă au oferit ”soluții rapide”. Observarea și respectul ritmurilor naturii au devenit inutile. Cunoașterea străveche a supraviețuit doar în câteva zone izolate. Oamenii au renunțat la această cunoaștere a ritmurilor vieții, doar pentru a privilegia dorința de comfort imediat, în detrimentul rațiunii, a măsurii și a finalității. Această cunoaștere merită însă transmisă mai departe, pentru a face să renască această artă străveche.

Chiar dacă astăzi pare că individul nu poate influența regenerarea mediului, a fi o picătură în oceanul schimbării face mai mult decât a rosti vorbe mari și goale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ